Mentenanta IT Hardware
Mentenanta IT Hardware
Pe parcursul activităţii nu de puţine ori aţi fost distraşi de la administrarea generala a business-ului de către diverse defecţiuni hardware sau probleme software apărute in momente delicate sau critice, acestea generând frustrare, pierdere de timp si chiar bani. Sistemul informatic al unei organizaţii trebuie sa fie un sistem care sa genereze valoare, sa ajute in îndeplinirea obiectivelor iar problemele, inerente de altfel, trebuie minimizate prin dimensionarea corecta a sistemului informatic si menţinerea acestuia in stare optima de funcţionare.
Obiectivul nostru, celor de la Soft Systems, este ca dumneavoastră sa puteţi sa va concentraţi pe administrarea, dezvoltarea business-ului si atingerea obiectivelor făra a mai fi nevoie sa va împiedicaţi de problemele generate de sistemul informatic.
In acest sens va prezentam cel mai noi produse din portofoliul companiei noastre privind auditarea, depanarea si mentenanţa sistemelor informatice.
Contractul Standard de mentenanţa este contractul de baza la care, in funcţie de necesităţile observate in urma auditului sistemului dumneavoastră informatic, se pot adăuga opţiuni astfel incit sa se facă o dimensionare corecta a contractului din punct de vedere al costurilor si al beneficiilor.
Va prezentam in continuare elementele contractului Standard, al celui Premium precum si ale opţiunilor ce se pot adăuga contractului standard.
Contract IT Standard
Caracteristici:
- Depanare la fata locului a 2 PC sau 2 Laptop sau 1PC si 1 Laptop cind este necesar– rezolvarea problemelor apărute la nivel software si hardware;
- Mentenanţă o imprimanta – menţinerea imprimatei in stare optima de funcţionare prin curăţarea ei periodica;
- Depanare/Mentenanţă reţea de voce/date maximum 6 porturi – rezolvarea problemelor apărute din cauza manipulării defectuoase, greşite, eronate a cablurilor ce formează reţeaua fizica de voce/date;
- Depanare/Mentenanţă/configurare router internet/switch model SOHO;
- Suport on-line prin software Remote Desktop in limita a 4 ore pe luna;
- Suport telefonic nelimitat;
- Timp de răspuns in maximum 48 de ore de la solicitare in funcţie de gradul de solicitare al tehnicienilor;
Pentru contractul Standard intervenţiile se fac in limita 2 maximum 2 ore/luna.
Pretul orientativ pentru acest tip de contract este de 25 EURO / Luna
Opţiuni la contractul Standard:
Opţiuni la contractul standard (se pot adăuga oricâte opţiuni necesare, identificarea numărului de dispozitive pentru care s-a optat făcându-se prin adăugarea la denumirea opţiunii numărul de dispozitive ex. 4 PC=PCC4, 20 porturi de reţea=NET20):
|
Opţiune |
Număr de dispozitive |
Pret EURO/buc. |
Descriere |
|
PCC/LPT |
Intre 3 si 10 |
6.8 |
Depanare PC sau laptop |
|
PRT |
Intre 2 si 4 |
2.3 |
Depanare Imprimate |
|
NET |
per port |
0.5 |
Depanare reţea voce/date |
|
SRV |
per server |
16 |
Depanare server |
|
ONL |
per ora |
3.5 |
Suport on-line RD |
|
RTR |
Intre 2 si 4 |
1.5 |
Depanare/Mentenanţă ruter SOHO |
|
RTC |
Intre 2 si 4 |
16 |
Depanare/Mentenanţă ruter CISCO |
|
SWT |
Intre 2 si 4 |
0.5 |
Depanare/Mentenanţă switch SOHO |
|
SWC |
Intre 2 si 4 |
16 |
Depanare/Mentenanţă switch CISCO |
|
STD+ |
on site per ora |
12 |
Depanare depăşire numărul de ore standard |
In funcţie de numărul total de dispozitive si perioada contractuala se pot acorda discount-uri intre 5% si 35% din preţul total al contractului.
Contract Premium - Este un contract Standard cu următoarele opţiuni la un preţ special:
- PCC/LPT20 (Depanare pana la 20 PC sau laptop)
- PRT5 (Depanare pana la 20 Imprimate)
- RTR2 (Depanare/Mentenanţă 2 *ruter SOHO)
- SWC4 (Depanare/Mentenanţă 4* switch CISCO)
- SRV (Depanare server)
- NET40 (Depanare reţea voce/date * 40 porturi)
- STD+8 (Depanare depăşire numărul de ore standard *8 )
- Depanare Nelimtat On-line
- Depanare Nelimitat telefonic
Preţ lista: 290 EURO
Intervenţii tehnice în afara contractului:
- Intervenţie tehnica la cerere – 15,00 EURO/ora;
- Intervenţie tehnica pe operaţiune – 15,00 EURO/operaţiune (ex. instalare sistem de operare, configurare, actualizare sistem operare, optimizare sistem);
- Consultanţă tehnica în vederea achiziţionării de echipamente de calcul – 15 EURO/ ora;
Servicii incluse în abonamente şi opţiuni:
- Diagnosticare si înlocuire hardware – diagnosticare defect hardware si înlocuire componenta defecta, aspirare praf unitate centrala, curăţare ventilatoare;
- Instalare, configurare si optimizare software – instalare sistem de operare Wndows/Linux, instalare drivere, instalare aplicaţii software, instalare si configurare antivirus si firewall;
- Devirusare si recuperare date - audit reţea si elaborare politica backup date critice, implementare politica de securitate date critice
- Suport tehnic telefonic, remote acces sau pe email 16h/24hConsultanta IT – auditul sistemului informatic, evidente licenţe, identificarea riscurilor si lipsurilor , propuneri de achiziţii hardware si software pentru îmbunătaţirea activităţii.
- Administrare reţea date si servere – administrare Active Directory, administrare infrastructura reţea, ruter, firewall si server baze de date.
Tarifele nu contin TVA. Plata se face in lei, la cursul BNR din ziua efectuarii platii.
Pentru detalii va rugam nu ezitati sa ne contactati.

Platphorma - Versiune Expert
Platphorma - Versiune Small
Platphorma POS
ImmERP - pentru microintreprinderi
Bani - Personal Salarizare
Platphorma B.A. - Business Analyze
Platphorma CRM
Kaspersky